Garantie

Garanția pentru consumatori (Garanția)

ACEASTĂ GARANȚIE VĂ CONFERĂ DREPTURI SPECIFICE CONFORM LEGII.

Puteți afla informații referitoare la drepturile și căile dvs. de atac legale contactând serviciul local de consiliere a consumatorilor. În special, site-ul DELORIA are obligația legală de a furniza produse conforme cu contractul încheiat cu dumneavoastră. Niciuna din prevederile cuprinse în această secțiune nu va înlocui sau diminua vreunul dintre drepturile sau căile dvs. de atac legale.

În conformitate cu legislația română privind protecția consumatorilor, aveți dreptul de a recurge la căi de atac în cazul oricărei neconformități a Produselor care exista la data livrării Produselor și care devine evidentă în decursul unei perioade de 2 ani de la data livrării. 

Acest lucru înseamnă că puteți solicita o reparație sau o înlocuire gratuită în cazul în care, în această perioadă, Produsele se dovedesc a fi defecte sau nu corespund descrierii. DELORIA  va repara Produsul dvs. sau îl va înlocui cu un Produs cu caracteristici identice, cu excepția celor stabilite mai jos. La discreția sa,DELORIA   poate înlocui Produsul dvs. în baza acestei Garanții, indiferent dacă este posibilă sau nu o reparație a Produsului original, dacă repararea ar cauza  costuri disproporționate. Dacă  DELORIA  alege în schimb să vă repare Produsul,  poate face acest lucru cu componente noi sau recondiționate.

Dacă Produsul dumneavoastră este defect sau nu este conform descrierii, dar nu doriți caDELORIA   să vă repare sau să vă înlocuiască Produsul, este posibil să aveți dreptul legal de a refuza Produsul și de a primi o rambursare. Vă rugăm să consultați „Returnarea Produselor defecte sau care nu corespund descrierii” (de mai sus) pentru mai multe detalii despre cum puteți returna către DELORIA  Produsele defecte sau care nu corespund descrierii.

În cazul în care Produsul nu poate fi reparat sau înlocuit într-un termen rezonabil care nu depășește 15 zile calendaristice din momentul în care   DELORIA a fost informată de către dvs. cu privire la lipsa de conformitate (cu condiția ca Produsul să ne fie trimis în timp util), sau fără inconveniente semnificative pentru dvs. sau în cazul în care neconformitatea este de o asemenea gravitate încât să justifice o reducere de preț sau dreptul la rezilierea imediată a contractului, sau în cazul în care neconformitatea apare în ciuda faptului că DELORIA  a încercat să aducă Produsul în stare de conformitate, puteți solicita o rambursare sau o reducere de preț. Rambursările, în cazul în care sunt autorizate, vor fi efectuate de regulă folosind aceeași metodă de plată pe care ați folosit-o inițial pentru a vă achita achiziția. Placajul de aur sau alte finisaje pot prezenta, în timp, modificări de culoare sau uzură ca urmare a purtării normale, a contactului cu apă, parfumuri, produse cosmetice sau substanțe chimice. Aceste schimbări sunt considerate uzură normală și nu constituie lipsă de conformitate în sensul legislației privind protecția consumatorilor.

Vă rugăm să păstrați Confirmarea de primire a comenzii sau să o transmiteți destinatarului cadoului, deoarece dovada originală a achiziției reprezintă elementul pe baza căruia se aplică Garanția. În cazul în care nu aveți la dispoziție Confirmarea de primire a comenzii va fi suficient un extras de cont al cardului de credit sau al contului bancar care să indice tranzacția respectivă (înainte de a-l trimite către DELORIA  , trebuie să tăiați/să faceți confidențiale toate detaliile referitoare la orice alte tranzacții care apar în extras). Acest lucru nu afectează drepturile dumneavoastră legale în calitate de consumator. Toate Produsele care sunt defecte sau care nu corespund descrierii vor trebui returnate de dvs. către DELORIA , însoțite de o copie a Confirmării de primire a comenzii/ extrasului de cont al cardului de credit sau al contului bancar, iar DELORIA  vă va rambursa orice costuri rezonabile pe care le veți suporta cu returnarea articolului sau va organiza preluarea Produselor pe cheltuială proprie.

Această garanție nu acoperă uzura normală sau daunele cauzate de accidente, manipulare necorespunzătoare, utilizare necorespunzătoare (cum ar fi lovituri, zdrobire, strivire etc.).

Reparațiile (sau încercările de reparații) efectuate asupra produselor, altele decât cele efectuate de DELORIA  , vor anula prezenta Garanție, indiferent dacă daunele au fost cauzate sau nu de o astfel de reparație sau încercare de reparație.

În cazul în care Produsul dvs. care este defect sau care nu corespunde descrierii este reparat sau înlocuit de către DELORIA  : (i) în caz de reparație, termenul de garanție va fi prelungit cu durata oricărei perioade în care Produsul s-a aflat în reparație (care începe din momentul în care ne-ați informat cu privire la lipsa de conformitate și până în momentul în care v-a fost livrat înapoi reparat), respectiv (ii) în caz de înlocuire, va începe un nou termen al garanției de la data înlocuirii.

Purtarea de talismane contrafăcute, de talismane din colecții incompatibile sau de talismane de la alte mărci langa produsul dvs. DELORIA  ar putea deteriora bijuteria, iar în cazul apariției unor astfel de daune, acestea nu vor fi acoperite de această Garanție.

La achizita oricarui produs din colectia DELORIA Luxury Silver 925 veti primi o laveta speciala pentru curatat argintul. In plus, toate produsele din Colectia DELORIA Luxury Silver 925 beneficiaza de o curatare profesionala gratuita pe an. Transportul prin curier rapid este asigurat de catre client.